A trecut timp și nu ne mai vorbim
Pe stradă nu ne mai privim
Ne recunoaștem, deși fără să simțim
Ne purtăm de parcă nu ne știm.
E atât de ciudat cum am ajuns aparte
Atât de depărtați deși suntem aproape
Unii de ceilalți, prieteni, rude, în toate
Acum există doar gesturi fără însemnătate
Atâta răutate ce ne clocotea în vene
Iese la suprafață în cele mai proaste momente
—— Privește și înțelege ——
Nu doar in alb si negru colorăm, pesemne
Binele sau răul sunt concepte relative
Binele făcut azi poate fi răul de mâine
Viețile mereu ne-au fost atât de diferite…
Cumva, niciodată nu ne-am învățat minte
Nu ne dăm timp să ne-mpărtășim poveștile
Căci, dac-am ști, probabil nu am mai simți
Atâta furie plină de haos,
Aproximăm în lipsă, niciodată prin adaos.
În necunoștință de cauză acuz un frate
Ca un rebel fără cauză arunc vorbe deșarte
Sau și mai bine, ajung să nu mai zic nimic
Inerent indiferent, aparent, evit absent.
Nu, decid că-i mult sub demnitatea mea
S-ajung să recunosc așa ceva.
Cumva, c-aș fi greșit vreun pic,
Las totul baltă și nu mă mai implic.
Asta facem cu toții, ajungem dezamăgiți
Cei iubiți ne rămân aproape, deși spășiți
Suntem egoiști și nu ne mai rămâne nimic
Aproape 2023… ‘new year, new me’ bullshit.
~ M.
Nu mai spune tot ce gândești. 