În fiecare zi, când te trezești, care e primul lucru pe care-l faci?
Fie pui mana pe telefon sa oprești alarma ori, daca nu ai alarma, tot pui mana pe el sa vezi ce mai e nou… așa, dis-de-dimineață.
Vorba aia… “bine rău!”
Cu ochii obosiți, cearcăne adânci, ne căutam fericirea într-o carcasa de plastic/metal/sticla fiind pe deplin convinși ca exista persoane care dau 2 bani pe ceea ce am postat noi acum 12 ore pe instagram. Nu are sens. Si totuși o facem zilnic, fără ca măcar sa avem in vedere efectele nocive.
Ne-am obișnuit cu doza zilnica de dopamină pe care o primim de fiecare data când intram pe rețelele de social media; mai ales când ai un mesaj necitit ori vreo notificare cum ca cineva îți apreciază postarea aia blanao la care ai muncit din greu 2 minute, ca aveai probleme cu netul si mna, ti-a dat eroare prima data.
“Intr-o cafenea sta un domn si bea linistit o cafea. Nu are laptop, nu are smartphone, nu are iPad. Sta asa, ca un psihopat…”
In metrou, in parc, pe strada, acasă… tot ce vezi sunt oameni ocupați, nene, nu gluma! Ocupați cu viața lor virtuala. Ocupați cu viața virtuala a altora, ca deh… nu e nimic ca senzația aia de nou pe care o simți când dai scroll pe Facebook încontinuu timp de 2 ore… știi ca pierzi timpul, te-ai ridica din pat sa te duci la toaletă ori sa-ți faci ceva de mâncare dar ești prins acolo, frate… te înțeleg.
Pana sa apară social media in viața noastră eram, practic, obligați sa vorbim unul cu altul când mergeam pe undeva.. socializarea era directa, face-to-face, ne strigam de la balcon sa ieșim afară; nu ne dădeam bătuți pana nu răspundea cineva, știam ca trebuie sa fie cineva acasă, plictisit de moarte.
Dar acum? Acum e foarte complicat!
E mult mai ușor sa arunci o privire urâtă decât sa te angajezi într-o conversație, gen.
Te uiți in telefon si te prefaci ca ești ocupat, sa nu cumva sa prinzi privirea cuiva, gen.
Am uitat sa socializăm, trăind într-o perioada în care socializarea e atât de facilă!
Urmărim, nu socializam. Nu vorbim, nu ne dam o șansă să ne cunoaștem unul pe celălalt. Doar urmărim si dam ador la postări. (“uite ce mașină si-a luat si săracu’ asta..” ca mai apoi sa comentezi ” ohooo ! bravo bro, sa o stăpânești sănătos!”)
E atât de ușor… Stăm pe canapea la 1 metru distanta, fumam, bem cafea, fiecare pe telefonul lui.
Când ajungi acasă de afara, ce faci? Scoți telefonul din buzunar/geanta si începi sa-l butonezi.
Oameni buni, asta se numește DEPENDENȚĂ.
Așa cum suntem dependenți de țigări, cafea, droguri, medicamente, persoane… Tot așa ajungem dependenți de social media.
Trăim într-o lume in care ne expunem pe site-uri de dating (Tinder, Badoo, Bumble…), unde postam cele mai reușite si artistice poze, selectam melodia preferata si o descriere cat mai originala, sa dea bine acolo, doar nu ești vreun oarecare?! Încercam sa ne vindem cat mai bine in speranța ca vom avea cat mai mulți oameni interesați de noi.
Tot conceptul asta mi se pare fucked up.
Nu trebuie sa demonstrezi nimic nimănui.
Trezirea!
Hai sa facem o schimbare. Sa comunicam, real, fără ascunzișuri, fără falsitate in fiecare mișcare, fără sa mai așteptăm ceva in schimb… simpla socializare e in sine recompensa… suntem animale sociale, avem nevoie de interacțiune.
Hai sa fim mai apropiați, mai uniți, mai deschiși, mai adevărați… Totul sta in efortul nostru de a schimba ceva. E un efort colectiv, greu, însă plin de beneficii. Sa schimbam situația asta anostă în care ne aflăm, că destul ne-a afectat COVID-19 tot timpul ăsta… hai să nu ne mai facem rău singuri.
Hai să fim prieteni. 🙂
Prieteni cu noi înșine, prieteni intre noi.
Nu ofer solutii, totul e subiectiv… n-aș putea sa dau o rețetă anume.
Însă pot să vă fac conștienți!
~M.
Nu mai spune tot ce gândești. 