Nemângâieri

S-au adunat atât de multe,

Din păcate n-ai cui le spune.

Un roi de albine zboară-n jos,

Cu tot ce-aveai in gând nespus.

Un zumzet plin de gălăgie,

Te ajunge-ndată până mâine.

Și nu pleacă prea curând,

Te trezești din vis țipând.

Realizezi că-i doar un vis,

Și, totuși, te apuci de scris,

Încerci să zugrăvești pe foaie

Tot ce simți, un vibe din aer.

E vorba de nemângâieri,

Un soi de trip subconștient.

A ieșit la suprafață,

Oare cum o să-i faci față?

Știu că te-ai mințit pe tine,

Ai da vina pe oricine.

N-ai fost niciodată tu,

Cel vinovat, nu spune nu…

Nemângâieri demne de milă,

Le-ai tot auzit în surdină…

Ai început să crezi și tu,

Că ai ceva lipsă din trup.

Poate-ți lipsește inima, mai știi?

Nu m-ar mira, nu cred că ții,

La cineva-n afar’ de tine,

Ești tu și restul lumii, ‘n fine…

E greu să-ncepi a mai gândi,

Odată ce-ai pus stop rațiunii.

Amețit de aburi, alcool,

Ți-ai pus toată viața on hold…

Nu dispera, nu te-am uitat,

N-am să o fac, n-am încercat,

Nu voi putea, nici azi, nici ieri,

Sunt doar niște nemângâieri…