Bittersweet

Nu-ți face griji, nu știe nimeni cui mă adresez, probabil nu ai să vezi niciodată rândurile astea, din păcate… sper să mă înșel.

Nu te-am uitat!

Au trecut ani și timpul s-a schimbat… eu m-am schimbat, tu te-ai schimbat, noi ne-am schimbat…!

Sper ca ești fericită! 🙂

Iubirea dintre noi s-a consumat, dar oare!? Un sentiment atât de curat, nu l-am mai simțit niciodată de-atunci. Simțeam ca pot muta munții din loc, dar, ironic, la final n-am avut curaj nici măcar să-i mai escaladez… Îmi pare rău.

E târziu, mult prea târziu pentru scuze, însă nu e prea târziu pentru copiii care s-au îndrăgostit atunci, dintr-o simplă privire… ei încă trăiesc, în noi, prin noi, sunt singurii care mai au curaj sa iubească, așa cum o făceam atunci – și tu, și eu.

Mă simt atât de murdar acum.

Da, nici până acum n-am renunțat la amintirea ta, a noastră, îmbrățișați și fericiți, inconștienți (cel puțin eu?) într-o camera ieftină cu mobilă veche și-un televizor gri. Îmi aduc aminte de ochii tăi frumoși, de-a dreptul înfometați, parcă m-ar fi mâncat, le simțeam fericirea, energia, noi doi eram cu adevărat conectați.

Sunt curios ce curs ar fi prins relația dintre noi… oare am fi ajuns să gustăm luni de fiere? Să ajungem să ne sabotăm unul pe celălalt în încercarea de a ne schimba reciproc? Sau am fi construit ceva frumos, durabil?

Nu am avut curaj.

Iar pentru asta îmi cer iertare.

Îți doresc mult soare în viață, iar atunci când îți este greu, adu-ți aminte că noi doi suntem împreună, în cea mai bună dintre lumile posibile.

Fiindcă în cea în care trăim, nu se va mai întâmpla niciodată.

Mă vei găsi acolo.

~M.