τα παρατάω

Vorbesc cu Stella despre diverse,

Tu ești departe, nici când ai fost

Aproape, să îți mai pese,

Totul s-a terminat cam prost.

Nu e nevoie să mai vorbim,

Am făcut-o destul deja.

Simt că nu ne mai privim,

Așa cum obișnuiam cândva.

Mie-mi place libertatea,

Tu n-ai înțeles vreodată…

Nu refuz responsabilitatea,

Singurătatea mă-ncarcă.

Și dac-ai vrea sa fiu cum sunt,

Ar trebui să înțelegi.

Că-mi urmăresc instinctul mut,

Tu niciodată nu pricepi…

M-am săturat să-ți tot repet…

De fiecare dată când,

Mă găsești, iarăși, cum te-aștept…

Să dai totul peste cap, râzând.

Oare nu te-ai săturat?

Du-te, vino, nici tu nu știi,

Nu te mira că sunt plecat;

Nu vreau să-ntrebi ‘când vii’ ?

Toate ca toate, dar noi..

Nicicând n-am fost, nici amândoi,

Pe canapea, în pat, pe jos…

Doar un amalgam hidos.

Haine aruncate-n colo,

Oameni sună de zor la ușă

Te trezești că-i vreo mătușă…

Hai, ne vedem mai încolo…

Îți dau un sfat, nu mai veni.

Nu căuta, nu vei găsi

Iubire, atenție, senzații…

Mai bine caută-le-n alții.

😉

~M