S-au adunat atât de multe,
Din păcate n-ai cui le spune.
Un roi de albine zboară-n jos,
Cu tot ce-aveai in gând nespus.
Un zumzet plin de gălăgie,
Te ajunge-ndată până mâine.
Și nu pleacă prea curând,
Te trezești din vis țipând.
Realizezi că-i doar un vis,
Și, totuși, te apuci de scris,
Încerci să zugrăvești pe foaie
Tot ce simți, un vibe din aer.
E vorba de nemângâieri,
Un soi de trip subconștient.
A ieșit la suprafață,
Oare cum o să-i faci față?
Știu că te-ai mințit pe tine,
Ai da vina pe oricine.
N-ai fost niciodată tu,
Cel vinovat, nu spune nu…
Nemângâieri demne de milă,
Le-ai tot auzit în surdină…
Ai început să crezi și tu,
Că ai ceva lipsă din trup.
Poate-ți lipsește inima, mai știi?
Nu m-ar mira, nu cred că ții,
La cineva-n afar’ de tine,
Ești tu și restul lumii, ‘n fine…
E greu să-ncepi a mai gândi,
Odată ce-ai pus stop rațiunii.
Amețit de aburi, alcool,
Ți-ai pus toată viața on hold…
Nu dispera, nu te-am uitat,
N-am să o fac, n-am încercat,
Nu voi putea, nici azi, nici ieri,
Sunt doar niște nemângâieri…
